Pana aici e bine! Impresii dupa prima seara de Festival de Teatru la Ploiesti

S-a consumat primul act al unuia dintre cele mai importante evenimente culturale din Ploieștiul anilor 2017. După prima seară de Festival de Teatru ”Toma Caragiu” și după primele 260 de minute de spectacol în care au fost prezentate publicului piesele ”Soldatul de Ciocolată” și ”Idolul și Ion Anapoda”, organizatorii ar putea primi fără probleme o notă maximă. O spunem noi, o spune mai ales publicul prezent în număr impresionant în prima zi de Festival. Am mai spus-o și credem că ar trebui repetată chestia asta. S-a încercat la un anumit moment să se acrediteze ideea că ploieștenii și-ar fi pierdut interesul pentru spectacolele de teatru, pentru concertele de la Filarmonică sau pentru orice asemenea manifestare culturală sau de divertisment care excede cadrului asigurat de filme, seriale TV și în general mediul online. Că nu este mai deloc așa, asta se dovedește acum. Ploieștenii vor să meargă la teatru, vor să asculte o muzică bună, doar că trebuie ca toate astea să le fie prezentate de o manieră atractivă, iar mentalitățile învechite, bazate pe celebrul ”lasă bre că merge și așa...” trebuie să fie date la canalul istoriei. Cam asta s-a întâmplat și continuă să se întâmple în Ploiești de la o vreme încoace. Sigur, lucrurile încă se mișcă mai greu. Mentalitățile se schimbă al dracului de lent, dar e bine că s-a început și că rezultatele încep să apară. Așadar, după prima seară de Festival de Teatru putem spune, în concluzie, că este bine. Să vedem ce va fi în zilele următoare.

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

cauta pe faptdivers.ro

Aboneaza-te la newsletter!

Sustine faptdivers.ro!

Badge Advertoriale.eu

 

traduce pe faptdivers.ro

Cele mai noi stiri pe faptdivers.ro

Directorul societății Hale și Piețe Ploiești, Mariana Pepelea încearcă să fie permanent la curent cu problemele comercianților din piețele orașului. Mai ales în această perioadă în...
Nu e ceva surpinzător. Din păcate asta a intrat într-o urâtă obișnuiță la nivelul administrației Ploieștiului. Faptul că în Primăria Ploiești nu prea se face treabă e un lucru extr...
La Clubul Sportiv Municipal Ploiești, din câte am auzit, ar cam fi din nou o atmosferă extrem de încărcată. Chiar dacă mare parte din problemele cu sportivii și antrenorii se pare ...
S.C. Exploatare Sistem Zonal Prahova S.A. este principalul producător de apa potabila pentru 84% din populatia judetului Prahova și de apă de uz industrial pentru noua mari societa...
Consilierul directorului CSM Ploiești, Lucian Rădulescu, omul care, din câte am auzit, le cam face pe toate prin Clubul Sportiv Municipal Ploiești (o dovedește și lista lungă a atr...


Copyright © 2017 Stiri online - www.faptdivers.ro. Toate drepturile rezervate. Made by MANCOS . Powered by Joomla!

KANGEN apa vietii - apa alcalina, apa ionizata, apa antioxidantaBDOBC - Imaginea ta este afacerea noastraINCOMOD. Ziar on line din Ploiesti, din Prahova, din Romania!Distribuitor autorizat dresuri Fiore si lenjerie intimaColectare, triere, reparare, stocaj si livrare paleti de ocazieUnic importator parfumuri ROXANNE si XCEEDBia Sun Studio - Studio profesional de bronzare, remodelare corporala   si masaj din PloiestiBia Sun Club - Noi aducem soarele in viata ta! - Salon de bronzareEUROSUN MANAGEMENT & CONSULTINGINFOMEDIU - Revista de mediu si ecologieReporter Economic