”Elita” lui Kovesi si-a mai luat o smetie de la ICCJ! Ghita, Tudose, Dosaru, Ispas si Mihaila au fost achitati!

Așa luptă DNA-ul Codruței Kovesi împotriva corupției! Cu dosare și probe falsificate și fără să facă nicun fel de activitate pentru care este plătit cu bani grei de la bugetul statului. Astăzi, unitatea ”de elită” de la Ploiești, respectiv cuplul de coșmar Mircea Negulescu (zis Portocală) și Lucian Onea (zis Lucică) și-a mai luat o smetie de la ICCJ. Toți cei pe care i-a trimis în judecată au fost achitați, fie pe motiv că fapta nu există, fie că nu este prevăzută de legea penală. Înalta Curte de Casație și Justiție i-a achitat așadar pe Sebastian Ghiță, Liviu Tudose, Viorel Dosaru, Constantin Ispas și Aurelian Mihăilă, adică cei pe care la momnetul în care DNA Ploiești a făcut celebrele dosare, presa i-a prezentat ca pe ultimii infractori.

Pe scurt din decizia pronunțată de instanța supremă:

Achită pe Tudose Liviu pentru folosire de informații nedestinate publicității, luare de mita, faptele nu există.

Achită pe Dosaru Viorel pentru luare de mită, folosire de informații nedestinate publicității, faptele nu există. Achită pe Dosaru Viorel pentru trafic de influență și favorizarea făptuitorului, faptele nu sunt prevăzute de legea penală.

Achita pe Ispas Constantin pentru trafic de influență-fapta nu este prevăzută de legea penală, achită pentru folosire de folosire de informații nedestinate publicității, faptele nu există.

Respinge cererea de schimbare a incadrării formulată de reprezentanții Parchetului pentru Sebastian Ghiță. Achită pe Ghiță Sebastian, pentru infracțiunea de folosire de folosire de informații nedestinate publicității, faptele nu există. Achită pe Ghiță Sebastian folosire de informații nedestinate publicității și dare de mită, faptele nu există.

Achită pe același inculpat pentru cumpărare de influență, fapta nu este prevăzută de legea penală.

Achită pentru conducerea fără permis, fapta nu există.

Achită pentru șantaj, fapta neprevazută de legea penală.

Achită pentru spălare de bani, fapta nu există.

Dispune revocarea arestului preventiv pentru Ghiță Sebastian.

Dispune revocarea sechestrului asupra bunurilor lui Ghiță Sebastian.

Dispune restituirea cauțiunii.

Lasa nesoluționată acțiunea civilă.

În cazul lui Mihăilă Aurelian, respinge cererea de schimbare a încadrării formulată de PICCJ.

Achita pe Mihăilă Aurelian pentru informații nedestinate publicității, cercetare abuzivă, faptele nu există.

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

cauta pe faptdivers.ro

Aboneaza-te la newsletter!

 

Sustine faptdivers.ro!

Badge Advertoriale.eu

 

traduce pe faptdivers.ro

Cele mai noi stiri pe faptdivers.ro

Vineri, 17 august, APA NOVA Ploiesti va intrerupe alimentarea cu apa potabila, intre orele 08.30 – 13.30, pe strada Mihai Eminescu (de la nr. 9 la nr. 20), strada Cosanzeana si pe ...
Viceprim-ministrul Grațiela Leocadia Gavrilescu, ministrul mediului, însoțită de specialiști din cadrul ministerului, a efectuat o vizită de lucru în orașul Băile Tușnad, având, în...
PETROTEL LUKOIL SA anunta publicul interesat  asupra depunerii solicitarii de emitere a acordului de mediu pentru proiectul  ,, Demolare instalatie Reacuperare Sulf  (RS1) ”  propu...
Se anunță câteva modificări în ce privește structura de personal la Clubul Sportiv Municipal Ploiești. Schimbarile în cauză ar urma să se petreacă în zona compartimentului de organ...
Reuniunea de trap care s-a desfășurat astăzi pe Hipodromul din Ploiești a reprezentat un nou succes pentru cocheta arenă hipică ploieșteană, care începe să devină, așa cum anticipa...

Copyright © 2018 Stiri online - www.faptdivers.ro. Toate drepturile rezervate. Made by MANCOS . Powered by Joomla!

KANGEN apa vietii - apa alcalina, apa ionizata, apa antioxidantaBDOBC - Imaginea ta este afacerea noastraINCOMOD. Ziar on line din Ploiesti, din Prahova, din Romania!Distribuitor autorizat dresuri Fiore si lenjerie intimaColectare, triere, reparare, stocaj si livrare paleti de ocazieUnic importator parfumuri ROXANNE si XCEEDBia Sun Studio - Studio profesional de bronzare, remodelare corporala   si masaj din PloiestiBia Sun Club - Noi aducem soarele in viata ta! - Salon de bronzareEUROSUN MANAGEMENT & CONSULTINGINFOMEDIU - Revista de mediu si ecologieReporter Economic