Suspecti de marturie mincinoasa in procesul ”fetisului” lui Negulescu, fostul sef al Politiei Locale Ploiesti, Cristinel Toader

Martorii audiați vineri, în procesul fostului director al Poliției Locale Ploiești, Cristinel Toader s-au cam încurcat în declarații. Caracterul ezitant, răspunsurile nesigure la întrebările adresate, precum și folosirea aproape obsesivă a răspunsului ”nu-mi amintesc” i-ar putea face suspecți de mărturie mincinoasă. Unul dintre martorii denunțători audiat vineri de instanța Tribunalului Prahova, respectiv Narcis Dorobanțu a recunoscut în cele din urmă că denunțul făcut împotriva lui Cristinel Toader a avut la origine amenințarea procurorului Mircea Negulescu. Potrivit martorului, acesta i-ar fi spus că vrea să-i dea șapte ani de pușcărie fetișului său, Cristinel Toader și, dacă nu face denunțul îl va trimite și pe el după Toader. De altfel, în octombrie 2015, același martor denunțător din dosar, potrivit presei vremii, ar fi avut o tentativă de suicid. Dorobanțu ar fi fost găsit în stare de inconștiență într-un parc din București, după ce luase o supradoză de medicamente. Un alt martor care a afișat în instanță o atitudine ezitantă a fost Ioan Gabriel Vasilescu. Acesta a refuzat să meargă la detectorul de minciuni pentru a proba veridicitatea declarațiilor sale și, evident, intră și el în cercul larg al denunțătorilor suspecți. În acestea condiții, n-ar surprinde pe nimeni dacă împotriva lor ar fi lansate oficial acuzații de mărturie mincinoasă. Cei doi martori audiați vineri, 25 mai de instanța Tribunalului Prahova, respectiv Vasilescu și Dorobanțu, ca de altfel și Vaida și Mocanu au plângeri penale din anul 2016 pentru inducerea în eroare a organelor de urmărire penală, dosare care actualmentre sunt instrumentate de Parchetul General. În ce privește influențarea declarațiilor martorilor denunțători, potrivit surselor noastre există înregistrări care dovedesc faptul că pe lângă procurorul Mircea Negulescu (Portocală) de la DNA Ploiești, ar mai fi existat o persoană care le-ar fi sugerat martorilor să facă denunțuri. Această persoană ar fi Carmen Gheorghe, directorul suspendat al Poliției Locale Ploiești, ea fiind actualmente cercetată în dosarul de corupție al primarului municipiului Câmpina, Horia Tiseanu.

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

cauta pe faptdivers.ro

Aboneaza-te la newsletter!

 

traduce pe faptdivers.ro

Cele mai noi stiri pe faptdivers.ro

Viceprimarul George Pană, președintele ALDE Ploiești îi cere primarului liberal Adrian Dobre să nu pună în pericol sănătatea ploieștenilor și să găsească, în ultimul moment, ...
Situație fără soluție la Ploiești, unde primarul Adrian Dobre ne liniștește că apa caldă va curge la robinet și după plecarea Veolia Energie Prahova, însă fără să ne zică și ...
Consilierii municipali ploieșteni au avizat, în ședința extraordinară a Consiliului Local Ploiești, trecerea CET Brazi din patrimoniul Consiliului Județean Prahova în cel al ...
Anca Dinicu (alias Gina Felea) din serialul ”Băieți de Oraș” și Leonid Doni, polițistul din ”a Fierbinți” vor evolua pe scena Filarmonicii ”Paul Constantinescu” din Ploiești. Eveni...
Vineri, 22 martie 2019, la Ploiești a avut loc seminarul ,,Investește pentru viitor’’, organizat de Ministerul pentru Mediu de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, în parteneriat ...

 

Copyright © 2019 Stiri online - www.faptdivers.ro. Toate drepturile rezervate. Made by MANCOS . Powered by Joomla!

KANGEN apa vietii - apa alcalina, apa ionizata, apa antioxidantaBDOBC - Imaginea ta este afacerea noastraINCOMOD. Ziar on line din Ploiesti, din Prahova, din Romania!Distribuitor autorizat dresuri Fiore si lenjerie intimaColectare, triere, reparare, stocaj si livrare paleti de ocazieUnic importator parfumuri ROXANNE si XCEEDBia Sun Studio - Studio profesional de bronzare, remodelare corporala   si masaj din PloiestiBia Sun Club - Noi aducem soarele in viata ta! - Salon de bronzareEUROSUN MANAGEMENT & CONSULTINGINFOMEDIU - Revista de mediu si ecologieReporter Economic