Dezvaluiri uluitoare in procesul fostului director al Politiei Locale Ploiesti! Procurorul Negulescu facea audieri in prezenta ziaristilor ”de casa”

Fostul procuror ”vedetă” de la DNA Ploiești făcea audieri în prezența unor persoane străine, care nu aveau nicio legătură cu cauza și nici cu instituția. Informația a apărut în public la termenul de astăzi, la care au fost audiați martori în procesul fostului

director al Poliției Locale Ploiești, Cristinel Toader. În fața instanței Tribunalului Prahova, Florin Petrache, fostul director al Direcției Patrimoniu din cadrul Primăriei Ploiești a declarat că la momentul când a fost chemat (telefonic) de către procurorul Mircea Negulescu (zis Portocală) la sediul DNA Ploiești pentru a fi audiat în calitate de martor, în biroul în care a fost audiat se mai afla o persoană pe care a recunoscut-o ca fiind jurnalist, unul dintre ziariștii ploieșteni foarte apropiați de procurorul Negulescu. Nu vom dezvălui numele ziaristului. Spunem doar că este vorba despre unul dintre jurnaliștii ploieșteni care a participat activ la paradirea mai multor persoane importante din județul Prahova alături de Portocală. Reamintim faptul că într-o înregistrare prezentată public, Negulescu a spus că pe Cristinel Toader l-a ”luat” doar așa, pentru că are un fetiș și că dorea să-i dea minim șapte ani de pușcărie.

 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

cauta pe faptdivers.ro

Aboneaza-te la newsletter!

 

traduce pe faptdivers.ro

Cele mai noi stiri pe faptdivers.ro

Viceprimarul George Pană, președintele ALDE Ploiești îi cere primarului liberal Adrian Dobre să nu pună în pericol sănătatea ploieștenilor și să găsească, în ultimul moment, ...
Situație fără soluție la Ploiești, unde primarul Adrian Dobre ne liniștește că apa caldă va curge la robinet și după plecarea Veolia Energie Prahova, însă fără să ne zică și ...
Consilierii municipali ploieșteni au avizat, în ședința extraordinară a Consiliului Local Ploiești, trecerea CET Brazi din patrimoniul Consiliului Județean Prahova în cel al ...
Anca Dinicu (alias Gina Felea) din serialul ”Băieți de Oraș” și Leonid Doni, polițistul din ”a Fierbinți” vor evolua pe scena Filarmonicii ”Paul Constantinescu” din Ploiești. Eveni...
Vineri, 22 martie 2019, la Ploiești a avut loc seminarul ,,Investește pentru viitor’’, organizat de Ministerul pentru Mediu de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, în parteneriat ...

 

Copyright © 2019 Stiri online - www.faptdivers.ro. Toate drepturile rezervate. Made by MANCOS . Powered by Joomla!

KANGEN apa vietii - apa alcalina, apa ionizata, apa antioxidantaBDOBC - Imaginea ta este afacerea noastraINCOMOD. Ziar on line din Ploiesti, din Prahova, din Romania!Distribuitor autorizat dresuri Fiore si lenjerie intimaColectare, triere, reparare, stocaj si livrare paleti de ocazieUnic importator parfumuri ROXANNE si XCEEDBia Sun Studio - Studio profesional de bronzare, remodelare corporala   si masaj din PloiestiBia Sun Club - Noi aducem soarele in viata ta! - Salon de bronzareEUROSUN MANAGEMENT & CONSULTINGINFOMEDIU - Revista de mediu si ecologieReporter Economic