I-au facut plangere penala lui Negulescu! Si ce daca? Mai sunt destule sertare goale!

Cică procurorii ploieșteni au sesizat Pachetul Înaltei Curți de Casație și Justiție în ce privește comportamentul abuziv al fostului procuror Mircea Negulescu, omul de casă al Codruței Kovesi. Pe scurt lucrurile stau cam așa: fostul deputat PSD Vlad Cosma, omul de afaceri Petrică Ușurelu, omul de afaceri Răzvan Alexe, denunțător de serviciu în mai multe dosare ale DNA Ploiești, dar și alte persoane audiate în dosarul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești privind finanțarea ilegală a campaniei electorale pentru alegerile locale din 2012 l-au acuzat pe procurorul de caz de la acea dată că apelează la presiuni și amenințări, datele fiind cuprinse în rechizitoriul prin care dosarul a fost trimis în judecată. Cu alte cuvinte, fosta vedetă a DNA Ploiești ar putea ajunge să fie judecat pentru cercetare abuzivă. Din păcate, așa cum istoria mai mult sau mai puțin recentă o arată, nu se va întâmpla deloc așa. Plângerea va fi dosită prin niscai sertare și lumea va uita de ea. Sau cum spunea Codruța Kovesi în celebrul discurs “motivațional” înregistrat și redat pe posturi de televiziune zilele acestea: ...stați cu curul pe dosare și nu ieșiți cu nimic”. Asta dacă nu cumva sistemul securistoid nu s-a decis între timp să sacrifice pe cineva și persoana desemnată să fie Negulescu. Pentru ei e însă destul de riscant și așa. Dacă se apucă Portocală să dea pe goarnă?

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

cauta pe faptdivers.ro

Aboneaza-te la newsletter!

Sustine faptdivers.ro!

Badge Advertoriale.eu

 

traduce pe faptdivers.ro

Cele mai noi stiri pe faptdivers.ro

Dupa ce primarul Ploieștiului, liberalul Adrian Dobre a cerut într-o scrisoare deschisa înlăturarea viceprimarului George Pană (ALDE), lider ii celor două partide din coaliția guve...
In deschiderea Festivalului Turcesc de la Ploiesti, pe scena amenajata in centrul orasului, a evoluat un grup de elevi de la scoala din comuna prahoveana Tomsani. Acestea au fost
Un deputat de Prahova face praf administrația Dobre din Ploiești. Parlamentarul este de părere că nefinantarea orașului prin PNDL este o rușine pentru Primăria Ploiești și implicit...
Festivalul Turcesc a început astăzi la Ploiesti într-o atmosferă tensionată. Pentru cele trei zile în care manifestarea se va desfășura în parcarea de lângă Parcul Toma Socolescu, ...
Primăria Municipiului Ploiești, prin Direcția Tehnic Investiții, derulează lucrări de întreținere și reparații drumuri în cadrul contractului de “Delegare de gestiune a serviciului...


Copyright © 2017 Stiri online - www.faptdivers.ro. Toate drepturile rezervate. Made by MANCOS . Powered by Joomla!

KANGEN apa vietii - apa alcalina, apa ionizata, apa antioxidantaBDOBC - Imaginea ta este afacerea noastraINCOMOD. Ziar on line din Ploiesti, din Prahova, din Romania!Distribuitor autorizat dresuri Fiore si lenjerie intimaColectare, triere, reparare, stocaj si livrare paleti de ocazieUnic importator parfumuri ROXANNE si XCEEDBia Sun Studio - Studio profesional de bronzare, remodelare corporala   si masaj din PloiestiBia Sun Club - Noi aducem soarele in viata ta! - Salon de bronzareEUROSUN MANAGEMENT & CONSULTINGINFOMEDIU - Revista de mediu si ecologieReporter Economic