Notice: Undefined offset: 3 in /home/faptdive/public_html/plugins/content/adsinside/adsinside.php on line 180

Dupa cazul microfonul din priza, ministrul de Interne a punctat din nou (doar) la impresie artistica!

Ministrul de Interne a punctat ceva la impresie artistică și i-a solicitat premierului demiterea șefului Poliției Române. Desigur, gâlceava a pornit de la cazul polițistului pedofil, iar oamenilor li s-a dat ceea ce își doreau, respectiv demiteri. Din păcate mai nimeni din actualul aparat guvernamental, inclusiv premierul Tudose nu-i în stare să livreze altceva decât impresii artistice și pomeni pentru studenți și IT-iști. Hai să vedem cum s-a exprimat ministrul de Interne, Carmen Dan atunci când a anunțat solicitarea de demitere a lui Bogdan Despescu, șeful Poliției Române:  „Așa cum am anunțat în cursul zilei de ieri, am cerut câteva planificări de la conducerea Poliției Române. Am constat că Poliția Română a făcut o informare. După atâția ani, descoperim că superficialitatea testărilor fac să existe astfel de oameni în sistem. Nu am văzut în aceste zile pe nimeni dintre cei care ocupă funcții de șef în Poliție să iasă public și să vorbească. Această atitudine este o constantă pe care eu personal o resimt. Singura măsură luată a fost cea a comisarului Vornicu. Nu este îndeajuns. A lipsit o întrebare clară: Cum de nimeni din cei care aveau atribuții de cunoaștere a polițistului nu a știut despre aceste devieri comportamentale? Ce s-a întâmplat cu șefii care au auzit de astfel de acuzații asupra unui polițist? Nu-mi explic de ce informația primară a fost raportată cu întârziere ministrului. Vreau să avem curajul de a ne asuma că avem probleme în sistem și să putem găsi soluții. I-am cerut domnului Despescu să aibă o discuție cu șeful Serviciului Omoruri ca să aflăm detalii din dosarele din anul 2012. I-am trimis deja premierului cererea de înlocuire din funcție pentru șeful Poliției Române, Bogdan Despescu”. În afară că este suprasaturat de lozinci, textul nu reprezintă nimic altceva decât o încercare de a-și atrage simpatia publică. Așa cum s-a întâmplat și atunci când a găsit microfoanele în priză. Apropos, nu sunt foarte bine informat, ce demitere a solicitat doamna Dan în acel caz și ce s-a mai întâmplat de la acel moment și până astăzi?