Situatia se impute si mai tare la TCE Ploiesti! Uite ce spun o parte dintre sindicalisti!

Sindicaliștii de la TCE Ploiești s-au declarat în total dezacord cu modul în care actuala conducere a societății de transport ploieștene a înțeles să aplice măsuri de redresare financiară și economică. Într-un comunicat remis presei, Sindicatul Liber al Transportatorilor Profesioniști din Ploiești arată că: ”Datorită ultimelor evenimente petrecute vis-a vis de starea economico- financiară a S.C  TCE S.A Ploiești, Sindicatul Liber al Transportatorilor Profesioniști din Ploiești consideră că este obligațtia lui de a aduce anumite clarificări:

Proiectul de hotărâre privind aprobarea tarifelor la transportul public urban de călători prin curse regulate efectuat de S.C  TCE S.A Ploiești. Acest proiect a primit raport nefavorabil din partea Direcției Juridice, Direcției Economice și nu a primit viză de legalitate din partea secretarului. Prin acest proiect de hotărâre se dorea majorarea tarifului unic la suma de 108 lei. Adică, indiferent cu ce traseu mergeau cetățenii, plătitori de taxe și impozite, erau obligați să plătească 108 lei.În această situație Direcția Juridică, Direcția Economică, secretarul Municipiului Ploiești au explicat foarte clar motivul pentru care nu poate fi adoptat acest proiect. Astfel, în rapoartele de specialitate ale celor două Direcții și raportul negativ al secretarului s-au explicat foarte clar, pentru cine vrea să înțeleagă, că studiul întocmit de Koncylion nu a avut drept obiectiv stabilirea prețului la tarife, ci stabilirea numărului de călători care folosesc mijloacele de transport în comun, stabilirea disponibilului de plată pentru o călătorie/ autorizație/ abonament, stabilirea suportabilității de plată pentru o călătorie/ autorizație/ abonament. Ceea ce s-a petrecut în cadrul ședinței de Consiliu Local din data de 18.07.2017, acuzele aduse directorului economic, secretarului Municipiului Ploiești nu au avut fundament bazat pe legalitate, ci doar disperarea directorului general, care din orgoliu și din interes politic dorea ca acest tarif, nelegal fundamentat, să treacă prin votul consilierilor locali. Dar , trebuie să apreciem tăria de care a dat dovadă secretarul Municipiului Ploiești, care nu a acordat viza de legalitate sub presiunea domnului director general, reprezentanților PNL din Consiliul Local și a sindicatului reprezentativ condus de domnul Mișcă Ion, prietenul domnului director Nicolae Alexandri. Nici chiar în momentul în care domnul președinte de ședință a dorit schimbarea anexei la HCL nr. 60/2014, secretarul nu a acordat viza de legalitate. Ședința din data de 14.07.2017  a fost un linșaj nu numai la adresa celor două doamne din cadrul Primăriei Municipiului Ploiești, ci și la adresa salariaților care muncesc cinstit în slujba cetățeanului ploieștean.

De la data numirii în funcție până în prezent directorul general și directorul financiar al Societății nu au luat nicio măsură reală de redresare economică a societății și creștere a veniturilor, ba mai mult după ce s-a vehiculat intenția de a disponibiliza o parte din angajați, domnul director și-a angajat șofer personal și a creat posturi de conducere pe departamente, neprevăzute în organigramă, cu salarii respectabile.

Menționăm că cel de-al doilea demers inițiat de conducerea Societății a fost prezentarea în Consiliul de Administrație a unui proiect de organigramă într-o formă nesustenabilă, din punct de vedere al diminuării cheltuielilor și cu încălcări grave a regulilor în domeniul managementului și al legislației muncii. Singura persoană care a avut  curajul să se opună proiectului de organigramă propus de directorul general a fost  secretarul Municipiului Ploiești, în calitatea pe care  o avea la acea dată, de membru în Consiliul de Administrație al S.C  TCE S.A Ploiești. Consiliul de Administrație al Societății, cu unanimitate de voturi a respins proiectul de organigramă și a decis refacerea acestuia în totalitate, luând în calcul propunerea secretarului Municipiului Ploiești.

Cu nerespectatrea deciziei CA în ședința următoare conducerea Societății a prezentat Consiliului de Administrație același proiect de organigramă drept pentru care CA, cu unanimitate de voturi, a prorogat, dispunând conducerii respectarea deciziei Consiliului de Administrație. Astfel singura măsură dispusă de conducere nu este pusă în aplicare.

Urmare a celor petrecute în cadrul Consiliului de Administrație și după părerea noastră, datorită presiunilor realizate asupra sa, secretarul Municipiului Ploiești și-a dat demisia din CA.

Astfel, singurele măsuri dispuse de conducerea societății sunt:

-prezentarea Consiliului Local, spre aprobare, de patru ori în aceeași formă a unui proiect de Hotărâre cu un tarif pe abonament majorat de la 63 de lei la 108 lei, fără alte variante pentru călători, respins de patru ori;

- prezentarea Consiliului de Administrație al Societății de două ori în aceeași formă a organigramei, respinsă de două ori”. Comunicatul este semnat de Sebastian Suditu, președintele SLTPP.

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

cauta pe faptdivers.ro

Aboneaza-te la newsletter!

Sustine faptdivers.ro!

Badge Advertoriale.eu

 

traduce pe faptdivers.ro

Cele mai noi stiri pe faptdivers.ro

Somația primită de Leonard Doroftei pentru a părăsi până pe 25 august actualul spațiu pe care-l deține și în care-și desfășoară activitatea pub-ul din centrul Ploieștiului a provoc...
Pe asemenea vreme caniculara, inlocuirea clasicei cafele pare sa fie una dintre solutiile de a scapa de stresul caldurii in exces. Si unde mai pui ca odata preparata vei avea in fa...
În primele două ieșiri în cartierele Ploieștiului, în cadrul campaniei ”PMP luptă pentru tine! Vino cu noi!”, consilierii municipali Claudia Sălceanu și Bogdan Hodorog, alături de ...
Urmare a recentelor relatări de presă privind ORDINUL Nr. 1078/2017 din 1 august 2017, în scopul corectei informări a cetețenilor, Ministerul Mediului face următoarele precizări: E...
Noile tarife pentru transportul local de persoane din Ploiești, tarife care au intrat în vigoare luna aceasta au primit numeroase reacții negative din partea ploieștenilor. În ce n...


Copyright © 2017 Stiri online - www.faptdivers.ro. Toate drepturile rezervate. Made by MANCOS . Powered by Joomla!

KANGEN apa vietii - apa alcalina, apa ionizata, apa antioxidantaBDOBC - Imaginea ta este afacerea noastraINCOMOD. Ziar on line din Ploiesti, din Prahova, din Romania!Distribuitor autorizat dresuri Fiore si lenjerie intimaColectare, triere, reparare, stocaj si livrare paleti de ocazieUnic importator parfumuri ROXANNE si XCEEDBia Sun Studio - Studio profesional de bronzare, remodelare corporala   si masaj din PloiestiBia Sun Club - Noi aducem soarele in viata ta! - Salon de bronzareEUROSUN MANAGEMENT & CONSULTINGINFOMEDIU - Revista de mediu si ecologieReporter Economic