Analiza sapatamanii/ Leul iese din zona periculoasă

Scris de Fapt Divers Marţi, 27 Martie 2012 06:03

Material realizat de X-Trade Brokers, cea mai mare casă de brokeraj din Europa Centrală şi de Est

Pragul de 4,37 este important în primul rând pentru populaţie ; pentru pieţele financiare locale şi internaţionale, nivelul de 4,4 este cel care ar da semnalul deprecierii leului. În apropierea Sărbătorilor de Paşte, e de aşteptat ca leul să se aprecieze. Investitorii sunt pregatiti pentru EURRON în crestere ; pe termen lung, BNR ar putea <<lăsa>> leul să evolueze lin în tendinţa pieţelor financiare, respectiv peste 4,37. Leul a agitat spiritele pe 15 martie, când a depăşit palierul psihologic de 4,37 lei pentru 1 Euro, ducând astfel referinţa BNR la niveluri record, dar a ramas ulterior pe un palier în jurul acestei valori, neînregistrînd alte fluctuaţii majore. Pentru piata interbancară însă, pragul de 4,4 lei pentru 1 Euro, pe care moneda naţională l-a atins în iunie 2010, este un reper mai important, reprezentând atât un nivel psihologic semnificativ, cât şi vârful istoric atins în interiorul unei şedinţe de tranzacţionare. « Dacă pragul de 4,4 pentru EURRON ar fi fost depăşit de la « primul asalt », atunci ar fi antrenat interesul investitorilor pe pieţele financiare de a specula mai departe şi mai accentuat pe deprecierea leului, conducând astfel la o mişcare amplă a căderii monedei naţionale, cu care nici BNR nu s-ar fi simtit confortabila. Barajul impus de Banca Centrală pare a fi unul dintre cele mai importante motive ale stabilizării recente a cursului de schimb», a arătat Claudiu Cazacu, analist-șef al sucursalei din România a X-Trade Brokers. Leul a beneficiat de « scutul » BNR, împreună cu eliberarea unei noi tranşe de 500 milioane de Euro din acordul preventiv cu FMI. Evaluarea predominant optimistă a unui oficial al Fondului, care a precizat că « toate ţintele programului au fost atinse », a împrăştiat parţial temerea instalată de riscul unor derapaje ale cheltuielilor bugetare într-un an electoral. Leul a beneficiat şi de un modest impuls pozitiv din partea interesului manifestat de patru companii înregistrate în jurisdicţii externe pentru privatizarea CupruMin : preţul minim de vânzare este stabilit la aproximativ 60,25 milioane Euro, procesul de privatizare fiind mai degrabă un factor de impact psihologic asupra cursului de schimb. În aceasta săptămână, BNR va decide cel mai probabil să scadă dobânda de referinţă până la 5,25%, având suficient spaţiu de operare întrucât inflaţia nu ne pune probleme majore. O dobândă mai mică reduce însă în mod tradiţional apetitul pentru deţinerea monedei respective, dar diferenţa între dobânda de referinţă a BNR pentru lei si cea promovată de Banca Centrală Europeană pentru Euro (în prezent de 1%) rămâne încă destul de confortabilă. « Leul rămâne atractiv pentru plasamente, mizând pe diferenţialul de dobândă chiar şi la o dobandă de referinţă de 5,25%. Însă tendinţa de scădere a dobânzilor la titlurile de stat poate amplifica vulnerabilitatea leului pe termen mediu», a precizat Claudiu Cazacu. Cursul de schimb ar putea traversa o perioadă de relativă stabilitate pe termen scurt, în cazul în care BNR nu ne va surprinde cu o decizie de politică monetară opusă faţă de cea aşteptată. Este chiar de luat în calcul un impact pozitiv asupra leului pe măsură ce ne apropiem de perioada Sărbatorilor de Paşte, care aduc tradiţional fluxuri din partea celor care lucrează în străinătate, din conversia în lei a veniturilor obţinute în Euro. Însă, în acelaşi timp, investitorii pe pieţele internaţionale de capital ar putea căuta un nou moment prielnic pentru poziţionarea lor împotriva leului, speculând o eventuală extindere a crizei datoriei europene către Portugalia şi Spania ori indicii de relaxare a disciplinei bugetare. « Semnalul oferit de piaţa valutară în ultimele două săptămâni a fost limpede : investitorii sunt pregătiţi să ducă mai sus cotaţia EURRON… dacă îi <<lasă>> BNR, desigur. Deocamdată cel puţin, BNR <<spune nu>>, aşa încât speculatorii rămân <<la pândă>>.  Pe termen lung însă, este foarte posibil ca BNR să nu se mai <<opună>> tendinţei principale a pieţei (respectiv de depreciere uşoară a leului), asumându-şi însă în continuare rolul de a netezi fluctuaţiile şi de a permite o evoluţie lină ; în caz contrar, creşterile bruşte ar putea crea panică in pietele financiare, iar tendinţa de depreciere a leului s-ar putea autoalimenta, conducând la o scădere nejustificată a monedei naţionale”, a arătat Claudiu Cazacu.

X- Trade Brokers DM SA este o casă de brokeraj înfiinţată în Polonia, în anul 2002. In prezent, compania are sucursale in 21 tari din Europa, Asia si America Centrala, fiind autorizată şi monitorizată de instituţiile locale care reglementează pieţele de profil din fiecare tara in care isi desfasoara activitatea. Sucursalele au identitati juridice distincte si se supun legislatiilor fiecarei tari. Fondurile clientilor sunt separate de fondurile companiei, decontarile tranzactiilor se realizeaza in fiecare tara in care compania are sucursale. X-Trade Brokers cotizeaza la mai multe fonduri de compensare a investitorilor si se supune tuturor cerintelor de adecvare a capitalurilor si procedurilor de gestionare a fondurilor clientilor conform MIFID. X- Trade Brokers acţionează ca intermediar pe Bursa din Varşovia şi ca formator de piaţă de instrumente derivate- Contracte pentru Diferenţă (CFD-uri) şi Opţiuni- având ca activ suport instrumente tranzacţionate pe toate continentele pe pieţele valutare (forex), monetare, de mărfuri şi, respectiv, de capital (acţiuni şi indici bursieri). X-Trade Brokers tranzacţionează instrumente derivate pe piaţa extrabursieră, decontările tranzacţiilor efectuându-se direct între participanţii la piaţă (instituţii financiare, bănci, brokeri, dealeri sau investitori individuali- persoane fizice sau juridice). XTB deţine platforme de tranzactionare on-line de ultima tehnologie şi nu percepe taxe sau comisioane pentru utilizarea aplicaţiilor şi nici pentru deschiderea / închiderea poziţiilor. Clienţii au acces permanent  la conturile de investiţii.Incepand cu anul 2010, XTB este partener corporate in Formula 1 al Vodafone McLaren Mercedes. Pe piaţa din România, X- Trade Brokers s-a lansat oficial în februarie 2009 şi este autorizatǎ de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM). Pana in prezent, X-Trade Brokers Romania a educat mai mult de 21.000 de persoane prin programele educationale pe care le desfasoara pe teritoriul tarii.

 

BMW recheama in service 1,3 milioane de masini

Scris de Fapt Divers Luni, 26 Martie 2012 19:53

Constructorul auto german BMW a anunţat astazi rechemarea în service, la nivel mondial, a circa 1,3 milioane de automobile Serie 5 şi Serie 6, construite în perioada 2003-2010, din cauza unei defect la nivelul cablurilor bateriilor. Această problemă poate în anumite cazuri rare să producă disfuncţionalităţi ale sistemului electric, să împiedice pornirea vehiculului sau să declanşeze un incendiu, se arată într-un comunicat al BMW. Compania nu are cunoştinţă de producerea vreunui accident sau de rănirea vreunei persoane din cauza defectului. Modelele Serie 5 şi Serie 6 sunt printre cele mai mari vehicule fabricate de BMW, iar ultimele generaţii sunt comercializate cu preţuri cuprinse între 42.000 de euro şi 80.000 de euro. (Mediafax)

 

Vrei un job mai bun? Vezi unde si cand gasesti oferta generoasa!

Scris de Fapt Divers Duminică, 25 Martie 2012 07:19

PIKASO EVENTS va invita in perioada 26 – 28 martie 2012, in Pasajul Universitatii la targul de joburi, consultanta, dezvoltare profesionala si personala - GOOD JOBS . „GOOD JOBS” se adreseaza tuturor categoriilor sociale, atat somerilor, cat si celor deja angajati, atat celor experimentati, cat si celor fara experienta. Va puteti gasi un loc de munca mai bun, indiferent de varsta si de specializare, deoarece GOOD JOBS inseamna: oportunitati de angajare pentru tinerii absolventi; posibilitati de reorientare profesionala pentru adulti; cursuri de dezvoltare profesionala si personala; solutii de initiere in antreprenoriat. Expozantii vor prezenta informatii despre joburi, traininguri si internshipuri, despre cursuri de calificare sau recalificare profesionala, despre modalitatea de obtinere a unor atestate si despre programele lor de voluntariat. Vino in Pasajul Universitatii, la GOOD JOBS, intre orele 11:00-19:00. Vei intalni angajatori, organizatori de cursuri formare personala si profesionala, internshipuri, ONG-uri. Te vom ajuta sa gasesti un job bun!

PIKASO EVENTS va invita in perioada 29 – 31 martie 2012, in Pasajul Universitatii la evenimentului “START YOUR BUSINESS” – targ de dezvoltare personala si job-uri alternative.„START YOUR BUSINESS ” se adreseaza tuturor categoriilor sociale, atat somerilor, cat si celor deja angajati, indiferent de varsta, specializare si experienta.“START YOUR BUSINESS” va ofera: oportunitati de angajare pentru tinerii absolventi; posibilitati de reorientare profesionala pentru adulti; accesul catre afaceri ce pot genera venituri alternative importante pentru bugetul oricarei familii; solutii de initiere in antreprenoriat. Poziționarea centrală, traficul intens, rezonanța culturala, apropierea de cele mai importante centre universitare din Bucuresti si accesibilitatea fac din Pasajul Universității un loc ideal pentru derularea „START YOUR BUSINESS ”. Expozantii vor prezenta informatii despre joburi, traininguri si internshipuri, despre cursuri de calificare sau recalificare profesionala, despre modalitatea de obtinere a unor atestate si despre programele lor de voluntariat. Va invitam sa participati la „START YOUR BUSINESS ” - editia de primavera, in fiecare zi intre orele 11-19 !

 

„Ziua mondiala a aburitului”

Scris de Fapt Divers Joi, 22 Martie 2012 16:15

Utilizatorii de ţigări electronice sărbătoresc astăzi, 22 martie 2012,  pentru prima datăîn istorie, „Ziua Mondială a aburitului.” Această zi este organizată pentru a sărbătorii invenţia care a ajutat milioane de oameni să renunţe la fumat, ţigara electronică.Motive de bucurie astăzi pentru toţi utilizatorii de ţigări electronice. Pentru prima dată în istorie are loc „Ziua Mondială a aburitului.” Această zi nu este doar pentru aburitori un motiv de bucurie dar şi pentru fumătorii care doresc să renunţe la ţigări. Ziua mondială a aburitului este organizată şi pentru a-i ajuta pe cei care doresc să renunţe la fumat şi pentru a-i informa pe cei din jur de beneficiile pe care ţigara electronică le are. În decursul acestei zile, în lume, au loc diverse evenimente dedicate, care au scopul de a ajuta fumătorii ce au intenţia de a renunţa la ţigări clasice folosind ţigara electronică.Cu ocazia acestei zile, Ţigara electronică Nr 1 doreşte să felicite toţi fumătorii care au reuşit să renunţe la ţigări. Ştim că nu este uşor să renunţi la fumat, tocmai de aceea vă spunem că aveţi tot respectul şi admiraţia noastră. De asemenea, le amintim utilizatorilor de ţigări electronice că viaţa lor s-a schimbat în bine de când au renunţat. O dată cu schimbarea aceasta şi cei din jur au parte de beneficii.Să sărbătorim împreună această zi şi să ne bucurăm de existenţa ţigărilor electronice!

În Ploieşti găsiţi ţigări, consumabile şi accesorii originale la magazinul din str. Bobâlna nr. 60.

 

Cauti de lucru in Prahova? Vezi aici!

Scris de Fapt Divers Marţi, 20 Martie 2012 18:48

SC ERYN MODAMAX SRL - Asamblor articole din textile, Mizil, str. Tohani nr. 36, tel:  0244253411 – 5 locuri, vechime 2 ani, studii medii, perioadă determinată

SC RAD PROAUTO SRL - Agent vânzări, Ploieşti, str. Cpt. Av. Popescu Ciocănel nr. 26, tel.: 0244520477 – 2 locuri, studii medii, perioadă nedeterminată

SC QUARTZ INTERNATIONAL SRL – Barman, Ploieşti, Bulevardul Republicii nr. 154, tel/fax: 0244407999 - 1      loc, perioladă nedeterminată

SC LIDO GIRBEA SRL – Brutar, Păuleşti, Movila Vulpii nr. 1045A, tel/fax: 0244514662, 0344801522, Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza   - 4 locuri, vechime 3 ani, studii de specialitate, perioadă nedeterminată

SC QUARTZ INTERNATIONAL SRL – Bucătar, Ploieşto, Bulevardul Republicii nr. 154, tel/fax: 0244407999 – 2 locuri, perioadă nedeterminată

SC QUARTZ INTERNATIONAL SRL – Cameristă, Ploieşti, Bulevardul Republicii nr. 154, tel/fax: 0244407999 – 1 loc, perioadă nedeterminată

SC PLOLAR PROD SRL – Călcător, Mizil, str. Mihai Bravu nr. 63, tel: 0244253259 – 5 locuri pentru Mizil, tichete de masă, prime lunare, perioadă nedeterminată

SC DONIC CLOTHING PROD SRL – Călcător, Plopeni., str. Republicii nr. 208, tel: 0244220000, Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza – 5 locuri, bonuri de masă, transport

SC TASAR DESIGN SRL - Confecţioner textile, Păulesti, str. Principală nr. 1, tel: 0244306752, 0244433751 – 40 locuri, vechime 2 ani la maşina de cusut, calificare, perioadă nedeterminată

SC DONIC CLOTHING PROD SRL - Confecţioner textile, Plopeni, str. Republicii nr. 208, tel: 0244220000, Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza – 20 locuri, bonuri de masă, transport

SC SMART SRL - Confecţioner textile, Ploieşti, str. Republicii nr. 146-150, tel: 02445999975 – 30 locuri, vechime 1 an, studii medii, perioadă nedeterminată, transport gratuit: Măneciu, Starchiojd, Văleni - Ploieşti, bonuri de masă

SC JOHNSON CONTROLS ROMANIA SUC. PRAHOVA - Confecţioner asamblor din textile, Parc Industrial Ploieşti, str. Conului nr. 3, tel/fax: 0372447901, 0244406881 – 1 loc, vechime minim 6 luni, studii minim 8 clase, calificare, perioadă determinată

SC QUARTZ INTERNATIONAL SRL – Contabil. Ploieşti, Bulevardul Republicii nr. 154, tel/fax: 0244407999 – 1 loc, studii superioare, perioadă nedeterminată

SC PROD CONSTRUCT IMPEX SRL – Dulgher, Blejoi, tel: 0244410903, 0723699350 – 2 locuri, vechime 3 ani, calificare, perioadă determinată

SC JOHNSON CONTROLS ROMANIA SUC. PRAHOVA - Electrician montare şi reparaţii aparataje electrice de protecţie, relee, automatizare, Parc Industrial Ploieşti, str. Conului nr.3, tel/fax: 0372447901, 0244406881 – 1 loc, vechime 1 an, studii medii tehnice, experienţă în automatizări industriale, limba englezăa, operare PC, perioadă determinată

SC PETRONAS CLOTH DECORATION SRL - Femeie de serviciu, Păulestii Noi, str. Principală nr. 1, tel/fax: 0244433737, 0244433740, 0729938875, roxana@petronas – 1 loc, studii medii, transport Ploieşti-sediu, perioadă nedeterminată

SC PROD CONSTRUCT IMPEX SRL - Fierar betonist, Blejoi, tel: 0244410903, 0723699350 – 1 loc, vechime 3 ani, calificare, perioadă determinată

SC 24 IANUARIE SA - Inginer mecanic pentru proiectare tehnologică şi ateliere de producţie, Ploieşti, str. G-ral Ion Dragalina nr. 18, tel: 0244526350 , fax: 0244510325 – 2 locuri, experienţă minim 5 ani, studii superioare mecanice: TCM sau Maşini Unelte, cunoştinţe proiectare calculator, de tehnici de execuţie şi montaj a construcţiilor metalice şi sudate, în avizare tehnico-economică a lucrărilor de specialitate, de organizare a secţiilor de producţie şi de planificarea producţiei, prime ocazionale şi de vacanţă, sărbători, perioadă determinată/ nedeterminată

SC 24 IANUARIE SA – Lăcătuş, Ploieşti, str. G-ral Ion Dragalina nr. 18, tel: 0244526350 , fax: 0244510325 – 6 locuri, experienţă, diplomă calificare, domiciliul Ploieşti sau posibilitate navetă, cunoştinţe desen tehnic, prime ocazionale şi de vacanţă, sărbători, perioadă determinată

SC CEDOMSERVICE SRL - Lăcătuş mecanic (confecţii metalice), Ploieşti, str. Mihai Bravu nr. 246, tel/fax: 0244590297 -           4 locuri, vechime 3 ani, studii medii/de specialitate, perioadă determinată

SC SOL ECOPLAST SRL - Lucrător – sortator, Ploieşti, str. Depozitelor nr. 4, tel/fax: 0244544247, 0762563287, locaţie Malu Roşu în spatele Centrului comercial Balif, Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza  - 2   locuri, vechime 2 ani, studii medii, perioadă nedeterminată, domiciliu Ploieşti

SC SOL ECOPLAST SRL – Manipulant, Ploieşti, str. Depozitelor nr. 4, tel/fax: 0244544247, 0762563287, locaţie Malu Roşu în spatele Centrului comercial Balif, Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza – 2 locuri, vechime 2 ani, studii medii, perioadă nedeterminată, domiciliu Ploieşti

SC JOHNSON CONTROLS ROMANIA SUC. PRAHOVA - Mecanic de întreţinere şi reparaţii maşini de cusut industriale, Parc Industrial Ploieşti, str. Conului nr. 3, tel/fax: 0372447901, 0244406881 – 1 loc, vechime 1 an, liceu tehnic, cunoştinţe mecanică fină, experienţă în întreţinerea maşinilor de cusut industriale, limba engleză

SC PLOLAR PROD SRL - Muncitor necalificat pentru maşina de cusut, Mizil, str. Mihai Bravu nr. 63, tel: 0244253259 -  20 locuri pentru Mizil, tichete de masă, prime lunare, perioadă nedeterminată

SC TASAR DESIGN SRL - Muncitor necalificat în confecţii, Păuleşti, str. Principală nr. 1, tel: 0244306752, 0244433751 - 40      locuri, vechime 2 ani la maşina de cusut, studii generale, perioadă nedeterminată

SC JOHNSON CONTROLS ROMANIA SUC. PRAHOVA - Muncitor necalificat în confecţii, Parc Industrial Ploieşti, str. Conului nr. 3, tel/fax: 0372447901, 0244406881 – 4 locuri, studii minim 8 clase, abilităţi bune de lucru la maşina de cusut, perioadă determinată

SC ATEDO SERVICE SRL - Muncitor necalificat - spălător vehicule, Ploieşti, Şoseaua Nordului, tel: 0720317076, Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza             - 6 locuri, perioadă nedeterminată

SC 24 IANUARIE SA - Muncitor şablator,     Ploieşti, str. G-ral Ion Dragalina nr. 18, tel: 0244526350 , fax: 0244510325 – 2 locuri, experienţă minim 1 an, minim 8 clase, certificat calificare, domiciliul Ploieşti sau posibilitate navetă, cunoştinţe de specialitate, prime ocazionale şi de vacanţă, sărbători, perioadă determinată

SC ECOLY-BENZ SRL  - Operator gpl, Bucov, sat Chiţorani nr. 1E, tel: 0244274085 – 3 locuri, vechime 1 an, studii: liceul, perioadă determinată

SC JOHNSON CONTROLS ROMANIA SUC. PRAHOVA - Operator tăietor textile, Parc Industrial Ploieşti, str. Conului nr. 3, tel/fax: 0372447901, 0244406881 – 11 locuri, studii minim 10 clase, operare PC, perioadă determinată

SC QUARTZ INTERNATIONAL SRL – Ospătar,     Ploieşti, Bulevardul Republicii nr. 154, tel/fax: 0244407999 - 2            locrui, perioadă nedeterminată

SC QUARTZ INTERNATIONAL SRL – Recepţioner, Ploieşti, Bulevardul Republicii nr. 154, tel/fax: 0244407999 – 2 locuri, perioadă nedeterminată

SC SOL ECOPLAST SRL - Şofer categoria B, Ploieşti, str. Depozitelor nr. 4, tel/fax: 0244544247, 0762563287, locaţie Malu Roşu în spatele Centrului comercial Balif, Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza  - 1   loc, vechime 2 ani, studii medii, perioadă nedeterminată, domiciliu Ploieşti

SC  CEDOMSERVICE SRL - Sudor electric MIG MAG, Ploieşti, str. Mihai Bravu nr. 246, tel/fax: 0244590297 - 2            locuri, vechime 3 ani, studii medii/de specialitate, perioadă determinată

SC 24 IANUARIE SA - Sudor electric, Ploieşti, str. G-ral Ion Dragalina nr. 18, tel: 0244526350 , fax: 0244510325 – 3 locuri, experienţă sudura MIG - Mag, diplomă calificare, domiciliul Ploieşti sau posibilitate navetă, cunoştinţe desen tehnic, prime ocazionale şi de vacanţă, sărbători, perioadă determinată/nedeterminată

SC PROD CONSTRUCT IMPEX SRL – Zugrav, Blejoi, tel: 0244410903, 0723699350 – 1 loc, vechime 3 ani, calificare, perioadă determinată

SC 24 IANUARIE SA - Vopsitor industrial, Ploieşti, str. G-ral Ion Dragalina nr. 18, tel: 0244526350 , fax: 0244510325 – 2 locuri, experienţă minim 3 ani, certificat calificare, domiciliul Ploieşti sau posibilitate navetă, cunoştinţe de specialitate, prime ocazionale şi de vacanţă, sărbători, perioadă determinată

SC ZORRO 93 IMPEX SRL – Vânzătoare, Ploieşti, str. Troienelor nr.1 (Malu Roşu), tel: 0765265543, 0726789905, email: Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza – 1 loc, perioadă nedeterminată

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI CÂMPINA – Bibliotecar, Câmpina, Bulevardul Culturii nr. 18, tel/fax: 0244336134/ 0244371458, e-mail: Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza , Persoană de contact: Iarca Daniela, Punct de lucru: MUZEUL MEMORIAL B.P.HASDEU – 1 loc, vechime în domeniu 1 an, studii superioare de lungă durată, cunoştinte limba engleză nivel avansat, cunoştinte sistem de operare TINLIB, avantaj cunoştinţe sistem de operare DOCPAD, înscrieri pentru concurs până în data de 23.03.2012 ora 13.30, concurs în data de 24.04.2012 ora 10.00 proba scrisă, concurs în data de 25.04.2012 ora 10.00 proba orală, perioadă nedeterminată

SC MARKET SRL - Ajutor bucătar, Băicoi, DN1 Km 82, tel/fax: 0244369990/ 0244369276 – 1 loc, studii de specialitate, perioadă nedeterminată

SC JERAS PROD SRL - Ciontolitor tranşator carne, Câmpina, str. Er. Bogdan Vasile nr. 10B, tel/fax: 0244389177/ 389176, e-mail: Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza , Persoană de contact: Pirtoaca Viorel, Punct de lucru: Filipeştii de Târg – 1 loc, vechime în domeniu 2 ani, curs de calificare, perioadă nedeterminată

ŞCOALA CU CLASELE I-VIII TALEA - Contabil şef, Talea, str.  Principală nr. 52, tel/fax: 0720014265/ 0244391507, e-mail: Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza , Persoană de contact: Dir. Apostol Elena - 1   loc, vechime în domeniu 5 ani, studii superioare de specialitate, perioadă nedeterminată, program de lucru cu timp parţial 2h/zi (sfert de normă), înscrieri pentru concurs în perioada 02-06.04.2012 orele 10.00-12.00, concurs ( interviu +probă scrisă) în data de 09.04.2012 ora 10.00

SC TAKKO FASHION INTERNATIONAL SRL - Director adjunct magazin, Bucureşti, Sector 1, str. Tipografilor nr. 11-15, tel/fax: 0214078230, e-mail: Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza , Punct de lucru: Câmpina – 1 loc, studii superioare, perioadă determinată 3 luni

SC TAKKO FASHION INTERNATIONAL SRL - Director magazin, Bucureşti, Sector 1, str. Tipografilor nr. 11-15, tel/fax: 0214078230, e-mail: Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza , Punct de lucru: Câmpina – 1 loc, studii superioare, perioadă determinată 3 luni

SC MARKET SRL - Femeie de serviciu, Băicoi, DN1 Km 82, tel/fax:  0244369990/ 369276 – 1loc, perioadă nedeterminată

SC JERAS PROD SRL - Gestionar depozit,    Câmpina, str. Er. Bogdan Vasile nr. 10B, tel/fax: 0244389177/ 0244389176, e-mail: Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza , Persoană de contact: Pirtoaca Viorel – 1 loc, vechime în domeniu 3 ani, liceul, perioadă nedeterminată

SC PROTELCO SA - Inginer construcţii civile, industriale şi agricole, Câmpina, str Ecaterina Teodoroiu nr. 43D, tel/fax: 0244375689/ 0244306100, e-mail: Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza , Persoană de contact: Negreanu Loredana – 1 loc, studii superioare, perioadă determinată

SC PROTELCO SA - Inginer electroenergetică, Câmpina, str. Ecaterina Teodoroiu nr. 43D, tel/fax: 0244375689/ 0244306100, e-mail: Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza , Persoană de contact: Negreanu Loredana      - 1 loc, studii superioare, perioadă determinată

SC PROTELCO SA - Inginer hidroenergetică, Câmpina, str. Ecaterina Teodoroiu nr. 43D, tel/fax: 0244375689/ 0244306100, e-mail: Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza , Persoană de contact: Negreanu Loredana – 1 loc, studii superioare, perioadă determinată

SC TAKKO FASHION INTERNATIONAL SRL - Lucrător comercial, Bucureşti, Sector 1, str. Tipografilor nr. 11-15, tel/fax: 0214078230, e-mail: Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza , Punct de lucru: Câmpina – 5 locuri, studii medii, perioadă determinată 3 luni

SC MAXIM S 2200 SRL - Maşinist la maşini pentru terasamente, Băicoi, str. Arieşului, nr. 6, tel/fax: 0244268669, e-mail: Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza – 1 loc, studii medii, perioadă nedeterminată

SC HIDROELECTRICA SA - SUCURSALA CURTEA DE ARGEŞ - Operator la instalaţii din centrale electrice, Curtea de Argeş, str. Basarabilor nr. 82-84, tel: 0248507241, Punct de lucru: Sinaia – 2 locuri, studii medii, curs de calificare electrician, perioadă nedeterminată, concurs în data de 28.03.2012 ora 10.00 la sediul din MOROENI

SC MARKET SRL - Spălător vehicule, Băicoi, DN1 Km 82, tel/fax: 0244369990/ 0244369276, Punct de lucru: Cornu – 1 loc, perioadă nedeterminată

SC VENAM AUTOPREST SRL - Spălător vehicule, Câmpina, str. Sondei nr. 14, tel: 0726015708, Persoană de contact: Băncilă Octavian – 1 loc, 10 clase, experienţă, perioadă nedeterminată

SC HOUSEKEEPING 4Y SRL – Vânzător, Poiana Câmpina, str. Pietriş nr. 35, tel: 0721118639, e-mail: Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza , Persoană de contact: Nedelcu Iulian – 2 locuri, studii medii, perioadă determinată 3 luni

SC HOUSEKEEPING 4Y SRL - Vânzător ambulant produse alimentare, Poiana Câmpina, str. Pietriş nr. 35, tel: 0721118639, e-mail: Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza , Persoană de contact: Nedelcu Iulian - 1 loc, vechime în domeniu 1an, studii medii, cunoştinţe în bucătărie, perioadă determinată 3 luni

SC MARKET SRL - Vânzător staţie PECO, Băicoi, DN1 Km 82, tel/fax: 0244369990/ 0244369276 – 1loc, perioadă nedeterminată

SC RADBOMI COM SRL - Aambalator manual, Bucureşti, Sector 6, str. TIMONIERULUI nr. 11, bl. 109, ap. 121, tel: 0244295940 – 1 loc

SC TYMBARK MASPEX ROMANIA SRL - Asistent manager, Vălenii de Munte, str. Cimişlia nr. 38-40, tel: 0244282366 – 1 loc

SC RIUMFI CONSTRUCT SRL - Constructor-montator de structuri metalice, Boldeşti-Scăeni, str. Distilării nr. 28C, tel: 0244/553628 – 1 loc

SC COMELECTRO IMPORT-EXPORT SRL – Contabil, Măgurele, str. Măgurele nr. 334, tel: 0745309304 – 1 loc

SC APASCO SA - Electrician de întreţinere şi reparaţii, Măneciu, str. Măneciu nr. 283, tel: 0244295440 – 1 loc

SC APACONS SRL - Electrician echipamente electrice şi energetice, Drajna de Sus, str. Drajna de Sus nr. 517 – 1 loc

DIRECTIA SILVICA PLOIESTI - Fasonator mecanic (cherestea), Ploieşti, str. Iuliu Maniu nr 3, tel: 0244597846 – 1 loc

SC APASCO SA - Fochist pentru cazane mici de abur, Măneciu, str. Măneciu nr. 283, tel: 0244295440 – 1 loc

SC COMELECTRO IMPORT-EXPORT SRL - Funcţionar economic, Măgurele, str. Măgurele nr. 334, tel: 0745309304 – 1 loc

KRAFTANLAGEN ROMANIA S.R.L. - Lăcătuş mechanic, Ploieşti, str. Bucureşti nr. 66 – 1 loc

SC BRICOSTORE ROMANIA SA - Lucrător comercial, Bucureşti, sector 6, str. GIULEŞTI nr. 1-3, tel: 021/4044072 – 2 locuri

SC APASCO SA - Maistru mecanic, Măneciu, str. Măneciu nr. 283, tel: 0244295440 – 1 loc

SC STAR T&D SRL - Maşinist la maşini pentru terasamente (ifronist), Blejoi, str. Blejoi nr. 42 B, tel: 0244410707 – 1 loc

PERSOANĂ FIZICĂ SOPALTA GEORGE   - Mecanic auto, Teişani, str. Teişani nr. 2 – 1 loc

SC RIUMFI CONSTRUCT SRL - Muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptuşeli zidărie, plăci mozaic, faianţă, gresie, parchet, Boldesti-Scăeni, str. Distilării nr. 28C, tel: 0244/553628 – 5 locuri

SC STAR T&D SRL - Muncitor necalificat la întreţinerea de drumuri, şosele, poduri, baraje, Blejoi, str. Blejoi nr.42 B, tel: 0244410707 – 1 loc

SC APASCO SA - Muncitor necalificat la întreţinerea de drumuri, şosele, poduri, baraje, Măneciu, str. Măneciu nr. 283, tel: 0244295440 – 1 loc

SC ALSAN INTERMED SRL - Şofer autocamion/maşină de mare tonaj, Teişani, str. Teişani nr. 440, tel: 0766686201 – 1 loc

PERSOANĂ FIZICĂ SOPALTA GEORGE - Şofer autocamion/maşina de mare tonaj, Teişani, str. Teişani nr. 2 – 1 loc

SC ABIG PREUCONSTRUCT SRL - Spălător vehicule, Vălenii de Munte, str. Nicolae Iorga nr. 159, tel: 0244281773 – 1 loc

SC TYMBARK MASPEX ROMANIA SRL  - Specialist marketing, Vălenii de Munte, str. Cimişlia nr. 38-40, tel: 0244282366 – 1 loc

SC RIUMFI CONSTRUCT SRL - Sudor manual cu arc electric, Boldeşti-Scăeni, str. Distilării nr. 28C, tel: 0244/553628 -           1 loc

SC RADEX COM SRL – Tăietor silvic, Bălţeşti, str. Bălţeşti nr. 3, tel: 0244219027 – 1 loc

SC APASCO SA - Zidar pietrar, Măneciu, str. Măneciu nr. 283, tel: 0244295440 – 1 loc

 

Pagina 202 din 203

«ÎnceputAnterior201202203UrmătorSfârşit»

cauta pe faptdivers.ro

Aboneaza-te la newsletter!

 

Sustine faptdivers.ro!

Badge Advertoriale.eu

 

traduce pe faptdivers.ro

Cele mai noi stiri pe faptdivers.ro

Inspectia Judiciara a inceput ancheta efectiva la unitatea de elita a Laurei Kovesi din Ploiesti. In prezent, o echipa de inspectori judiciari de la Directia de inspectie judiciara...
Ploieștenii ăși fac nevoile pe unde apucă, pe străzile din plin centrul orașului. Că se întâmplă așa o dovedește și imaginea surprinsă de un cititor al nostru. Fotografia a fost fă...
România reală începe să se miște. Deocamdată timd, dar tot e ceva. Cei mai mulți oameni din țara asta nu-și doresc să fie conduși de indivizi care umblă în chiloți prin metroul buc...
Ștefan-Radu Oprea, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, împreună cu secretarul de stat Paula Pîrvănescu, au avut o întrevedere cu consultanții care au asis...
Se anunță probleme serioase pentru Clubul Sportiv Municipal Ploiești. După ce are o mulțime de dosare de plată a sportivilor și antrenorilor în instanță, la CSM Ploiești se întâmpl...



Copyright © 2018 Stiri online - www.faptdivers.ro. Toate drepturile rezervate. Made by MANCOS . Powered by Joomla!

KANGEN apa vietii - apa alcalina, apa ionizata, apa antioxidantaBDOBC - Imaginea ta este afacerea noastraINCOMOD. Ziar on line din Ploiesti, din Prahova, din Romania!Distribuitor autorizat dresuri Fiore si lenjerie intimaColectare, triere, reparare, stocaj si livrare paleti de ocazieUnic importator parfumuri ROXANNE si XCEEDBia Sun Studio - Studio profesional de bronzare, remodelare corporala   si masaj din PloiestiBia Sun Club - Noi aducem soarele in viata ta! - Salon de bronzareEUROSUN MANAGEMENT &amp; CONSULTINGINFOMEDIU - Revista de mediu si ecologieReporter Economic