Scandalos! Adrian Dobre crede ca daca este primar al Ploiestiului poate face ce vrea!

Primarul Ploieștiului, liberalul Adrian Dobre susține că în condițiile în care ocupă funcția de primar poate să facă orice dorește. Afirmația a fost făcută în plenul ședinței Consiliului Local din această după-amiază, când Dobre a fost apostrofat serios de consilierul municipal George Botez. Scandalul a plecat de la un proiect de hotărâre ce vizează contractarea unui credit de 200 de milioane de lei, credit care în opinia majorității aleșilor locali ar sufoca financiar Ploieștiul. “Domnule primar, dacă aţi fi fost manager general la o firma şi aţi fi convocat actionarii companiei de azi pe mâine, să le puneţi în faţă două foi cu care să fie de acord să îndatoreze firma cu 50 de milioane de euro, fără a justifică această solicitare şi fără rapoarte fundamentate, credeţi că v-ar fi dat afară pe loc sau v-ar mai fi ţinut până a două zi? Ce credeţi că ar putea justifica un asemenea gest iresponsabil, domnule primar? Ştiu că nu sunteţi manager general pentru că nu aveţi astfel de calităţi de conducător. Pentru că altfel aţi fi stat de vorba cu noi, ne-aţi fi explicat. Tocmai de aceea pun un pariu cu dumneavoastră: dacă mai participaţi la următoarele alegeri drept candidat la funcţia de primar şi luaţi mai mult de 20% din voturi, eu nu voi mai candida la alegerile parlamentare! “, a spus avocatul Botez citat de Jurnalul Prahovean.

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

cauta pe faptdivers.ro

Aboneaza-te la newsletter!

 

Sustine faptdivers.ro!

Badge Advertoriale.eu

 

traduce pe faptdivers.ro

Cele mai noi stiri pe faptdivers.ro

Se muncește din greu la Stadionul ”Ilie Oană” din Ploiești. Pentru pregătirea arenei fotbalistice ploieștene în vederea disputării meciului de fotbal dintre echipele reprezentative...
Artiștii ploieșteni, componenți ai Coralei Camerale Muzicor au dominat competiția muzicală interjudețeană care s-a desfășurat recent la Tulcea. Astfel, Camerala Muzicor, dirijată d...
Ediția din acest an a Ploieşti JAZZ Festival, organizat de Filarmonica ”Paul Constantinescu” și Primăria Ploiești se va desfășura în perioada 21-25 noiembrie 2018. De amintit faptu...
Un avocat ploieștean îi cere demisia primarului liberal al Ploieștiului, Adrian Dobre. Într-o scrisoare deschisă, avocatul George Botez spune că mandatul actualului primar al orașu...
Actrița Daniela Nane, pianista Ioana Maria Lupașcu (Filarmonica ”Paul Constantinescu” Ploiești), alături de Adrian Cioroianu, ambasadorul României la UNESCO vor marca Centenarul Ma...

Copyright © 2018 Stiri online - www.faptdivers.ro. Toate drepturile rezervate. Made by MANCOS . Powered by Joomla!

KANGEN apa vietii - apa alcalina, apa ionizata, apa antioxidantaBDOBC - Imaginea ta este afacerea noastraINCOMOD. Ziar on line din Ploiesti, din Prahova, din Romania!Distribuitor autorizat dresuri Fiore si lenjerie intimaColectare, triere, reparare, stocaj si livrare paleti de ocazieUnic importator parfumuri ROXANNE si XCEEDBia Sun Studio - Studio profesional de bronzare, remodelare corporala   si masaj din PloiestiBia Sun Club - Noi aducem soarele in viata ta! - Salon de bronzareEUROSUN MANAGEMENT & CONSULTINGINFOMEDIU - Revista de mediu si ecologieReporter Economic