Primarul Ploiestiului, Adrian Dobre, trimis in judecata pentru calomnie

Așa cum anticipam cu puțin timp în urmă, primarul Ploieștiului, liberalul Adrian Dobre a ajuns să dea socoteală în fața instanței de judecată. Edilul a fost chemat în judecată de către organizațiile PSD și ALDE și este acuzat de calomnie. Cei care-l acuză pe Dobre îi cer acestuia daune morale în sumă de 1 leu. După cum scrie Jurnalul Prahovean, totul a pornit de la scrisorile pe care Adrian Dobre le-a trimis ploieștenilor, scriaori în cuprinsul cărora se vorbea despre serviciul public de dezinsecție, dezinfecție și deratizare, iar pentru neîndeplinirea acestuia erau acuzați consilierii municipali PSD și ALDE. Respectivele scrisori purtau fără drept antetul Primăriei Ploiești și, potrivit acuzatorilor, au avut ca scop dezinformarea populației și denigrarea gravă a PSD și ALDE.

“Am încercat să merg pe altă cale, justificată de numeroasele sesizări legate de mușcăturile de căpușe venite de la dumneavoastră: declanșarea stării de alertă. Având majoritate, PSD și ALDE au blocat și această procedură decizând că noi, ploieștenii, să ramanem în poziția de victime sigure pentru boli precum Lyme sau West Nile. Aceasta este realitatea crudă creată de voința majorității care conduce orașul și urmărește doar să mintă și astfel să adune voturi”, scria primarul Adrian Dobre în scrisoarea cu pricina.

Toate aceste afirmații sunt calomnioase și menite a denigra organizațiile municipale Ploiești ale PSD și ALDE", se afirmă în documentul care va fi depus astăzi la Instanţă. Afirmatia pârâtului este nereală. Potrivit Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 21/2004, starea de alertă se dispune de către primar cu aprobarea prefectului.

Cristian Ganea, preşedintele PSD Ploieşti, unul dintre cei doi semnatari ai plângerii depuse de PSD-ALDE la Judecătoria Ploieşti, a declarat pentru Jurnalul Prahovean: "Am analizat împreună cu colegii de la ALDE scrisorile trimise de edil ploieştenilor, iar calomniile din acel document nu pot fi trecute cu vedere. Am renunţat la ideea unei plângeri penale, deoarece nu vrem să aruncăm Ploieştiul într-o criză mai mare decât cea creată de primarul Dobre şi nici nu am băut apă după Ludovic Orban, plângăciosul şef al României. Adrian Dobre trebuie să înţeleagă că nu se poate juca după bunul plac cu problemele Ploieştiului şi nici nu poate lansa calomnii ori de câte ori are chef sau ori de câte ori îi cer şefii săi de partid”.

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

cauta pe faptdivers.ro

Aboneaza-te la newsletter!

 

Sustine faptdivers.ro!

Badge Advertoriale.eu

 

traduce pe faptdivers.ro

Cele mai noi stiri pe faptdivers.ro

S-a mai dus o seară din Festivalul ”Jazz on the Rooftop”, organizat la Ploiești de Filarmonica ”Paul Constantinescu”. După două reprize de muzică la cel mai înalt nivel (atât la pr...
Cu ocazia împlinirii a 93 de ani de la nașterea marelui maestru al scenei românești, actorul Toma Caragiu, cel care a fost director al teatrului din Ploiești timp de 12 ani, în ora...
S-a încheiat prima seară de festival de jazz ”Jazz On The Rooftop”, eveniment care se desfășoară în premieră la Ploiești în perioada 17-19 august 2018 și care este organizat de Fil...
Vineri, 17 august, APA NOVA Ploiesti va intrerupe alimentarea cu apa potabila, intre orele 08.30 – 13.30, pe strada Mihai Eminescu (de la nr. 9 la nr. 20), strada Cosanzeana si pe ...
Viceprim-ministrul Grațiela Leocadia Gavrilescu, ministrul mediului, însoțită de specialiști din cadrul ministerului, a efectuat o vizită de lucru în orașul Băile Tușnad, având, în...

Copyright © 2018 Stiri online - www.faptdivers.ro. Toate drepturile rezervate. Made by MANCOS . Powered by Joomla!

KANGEN apa vietii - apa alcalina, apa ionizata, apa antioxidantaBDOBC - Imaginea ta este afacerea noastraINCOMOD. Ziar on line din Ploiesti, din Prahova, din Romania!Distribuitor autorizat dresuri Fiore si lenjerie intimaColectare, triere, reparare, stocaj si livrare paleti de ocazieUnic importator parfumuri ROXANNE si XCEEDBia Sun Studio - Studio profesional de bronzare, remodelare corporala   si masaj din PloiestiBia Sun Club - Noi aducem soarele in viata ta! - Salon de bronzareEUROSUN MANAGEMENT & CONSULTINGINFOMEDIU - Revista de mediu si ecologieReporter Economic